4 decembrie 2011

Nevoia te invata

Urasc treburile casnice. Le urasc cu sinceritate, asa cum un caine uraste pisica vecinului.

Inca de mica, in preajma sarbatorilor, eram mai atrasa de lopata cu care dadea vecinu' zapada decat de ce se intampla in bucatarie. Mai aveam din cand in cand care o revelatie gastronomica, dar de cele mai multe ori se incheia cu un dezastru. Apoi eram exilata din bucatarie luni intregi, ca se mai plictiseau si ai mei sa tot curete dupa mine.

Da' a venit si timpul sa mananc doar ceea ce gatesc si am reusit sa supravietuiesc doar vreo 2 luni. Fast-food, aperitive, etc. Atat cat sa nu mor de foame, doar ca intre micul-dejun si pranz exista o diferenta legata de consistenta mesei. Te uiti in frigider, descoperi doar chestii care intra la "mic-dejun", doar ca e pranzul si ti-e o foame de lup. O zi, doua, trei. Hai, patru. Dar intr-un final, ceva urla in tine "mi-e foameeeeeee!" si esti nevoit sa incepi, dezamagit de tine, sa cauti retete. La primul fel de mancare care mi-a iesit cat de cat comestibil, m-am intrebat daca chiar eu am gatit aia.

As fi jurat ca nu voi fi niciodata in stare sa ma lipesc de asa ceva. Dar care mi-era alternativa? Sa mor de foame nu-mi permit, deci nu pot decat sa sper ca va inventa cineva mancarea-pastila.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu