Un om mai bun. Oare ?

 Sunt pe o câmpie mare, plină de flori. În dreapta mea, un elefant îmbrăcat într-un tricou alb zice "țar, țar, taaaar" . Mă trezesc brusc, nu era elefantul, ci telefonul fix, și în nici un caz nu mă aflam pe o câmpie. Mă zgâiesc câteva secunde la ceas, întrebându-mă dacă să răspund sau nu și mă deplasez spre telefon. Adică...chiar TREBUIE să ai ceva important de zis, dacă mă suni pe mine la 7 și un pic dimineața, duminica. 
 
 Evit să fac zgomot, dar mă lovesc de masă și văd cum o sticlă se clatină periculos pe marginea ei. Fac un salt și o prind înainte să atingă pământul, îmi recapăt echilibrul și bag un zâmbet. Sticla, pe care o strangulasem când o prinsesem, se eliberează din strânsoarea mea și se indreapata cu un POC asurzitor. Simt cum îmi bubuie inima, zgomotul răsunase ca un pistol în liniștea dimineții. Mă calmez, telefonul încetase de mult să sune, așa că mă întorc în pat. Mă înfofolesc până-n gât și închid ochii, când aud iar telefonul. Bombăn. Ajung la telefon iar și răspund.

Printre pârâituri și huruieli, vecina de la 2 mă întreabă dacă îi pot cumpăra o pâine. Îmi îndrept ochii spre ceas și dau să răspund cu un mare 'NU', când îmi aduc aminte că mi-am propus să fiu un om mai bun. Mă mai uit o data la ceas și îi zic că vin cu pâinea într-un sfert de oră. Pârâituri din nou (cred că o auzeam mai bine și dacă țipa pe geam, decât la telefonul ăla), apoi îmi spune să trec pe la ea înainte. Arunc niște haine pe mine și îi anunț pe ai mei:
 
 - Plec să-i cumpăr vecinei o pâine, mă întorc în 15 minute...
 - Haha, s-o crezi tu că vii așa repede. Dar du-te !
  Ridic din umeri și ies. Ajung, îmi pune o lista în brațe și o sumă de bani:
  - Dacă tot te duci...
  Mă holbez la lista. "Șnițel din soia". Ha ?! Îmi înțelege nedumerirea.
  - Este post, e maaaaaaare păcat să mănânci de dulce. Dar tu ții post, maică, nu?
 - Aaaaaaaa...da, sigur.
 
 Plec. 7:40, duminică. Pustiu peste tot, parcă eram în Vestul sălbatic. Întru în brutărie, cer o pâine, o primesc. 
  - Șnițel din soia ?
  - Nu.
  - Ridichi ?
  - Nici.
  - Pătrunjel ? Bulion ? Paste făinoase ?
  - E brutărie aici, don`șoara !
  - Știu, dar e singurul magazin deschis!
 Se uită la ceas. Înțeleg, nu mai am nevoie de alt răspuns. Mă uit pe programul supermarketului, mai mult de  juma' de oră până la deschidere. Aștept, cumpăr, mă întorc. Dau să întru la vecina, hopa ! Figură noua în casă. Nepoata.
  - A venit să mă ajute cu televizorul, drăguța de ea, că nu găseam postul cu Slujba, zice vecina.
  Chiar că drăguța de ea!
  - Dar nu stăteai în Berceni ? întreb eu.
  Privirea exasperata ține loc de orice alt răspuns. Da, venise din Berceni până-n Militari ca să-i schimbe canalele la tv. Duminică! La 8! 
  Ajung acasă, ai mei mă întâmpină cu un "Ți-am zis eu!"
  - Zi-mi măcar că are probleme locomotorii și nu se putea deplasa după cumpărături, te rog.
  - N-are, da' îi e frig dimineața. Și probabil că îi era somn, îți dai seamă că telefonul era mai aproape decât piața.
  Și mi-am zis de atâtea ori că nu mai răspund la telefonul fix...