Se zice ca viata e o lectie continua, din care ar trebui sa reusim sa invatam macar cateva lucruri, pentru a nu pleca din ea la fel de goi precum am venit. Sau sa avem impresia ca am invatat ceva...
Am vazut ca un prieten te cunoaste. Bine de tot, poate mai bine decat te cunosti tu. Poti sa-ti pui cel mai mare zambet pe fata, poti sa afirmi mult si bine ca esti fericit, poti sa juri ca esti intr-o stare buna, si poti sa pacalesti pe oricine. Dar nu pe un prieten adevarat. El iti stie frustrarile si neimplinirile, stie ce te macina, stie ce ai vrea sa se intample. Pur si simplu stie, chiar daca tu te-ai resemnat deja sau calci peste toate astea. Si, cand se da peste cap ca sa-ti complecteze fericirea, nu ai cum sa nu zambesti sincer. Nu e prima data cand patesc asta, dar ma va uimi mereu. Asa-i, imi aleg bine prietenii.
Am vazut o intalnire intre doi oameni duri. A fost cu adevarat impresionant, mi s-a oprit timpul in loc, si nu doar mie. Genul de om care-si poate baga mana in buzunar si poate trece peste absolut orice cu femeia dura, de cariera, capabila sa calce peste multe si care n-ar spune un 'te iubesc' nici cu un pistol la tampla. Aparente. Oameni. Oameni cu sentimente, oameni care nu-si exprima sentimentele. A fost ceva maret, n-am mai vazut un val atat de mare de afectiune. Si, daca e sa o iei la bani marunti, intre doi oameni care nici macar nu se cunosc. Doi oameni pe care nu-i leaga decat prietenia dintre odraslele lor.
Ce faceau odraslele in timpul asta? Pai eu ramasesem ca vitelul la poarta noua, in timp ce prietena se uita stupefiata, era mai presus de capacitatea noastra de intelegere si acceptare din momentul acela. Nu e prima data cand vad un om rece plangand, nu e prima data cand vad cum sentimentele ies sub forma de lacrimi din ochii cuiva despre care as jura ca nu poate plange. Insa ma uimeste de fiecare data cat de bine pot pastra unii aparentele. De ce, ca nu-nteleg...
Am vazut ca oamenii stiu sa lupte. Suntem luptatori prin definitie. Vrem ceva? Facem ce trebuie ca sa-l obtinem. Vrem sa fim langa un om ? Exact, facem aproape orice pentru asta. Da, e bine. Insa ce se intampla cu cei pe care-i avem deja lanag noi ? De ce nu-i putem aprecia la adevarata lor valoare decat pe cei pentru care suntem nevoiti sa luptam ? Avem impresia ca ni se cuvine, ca vor ramane mereu acolo, ca-i gasim mereu. Si habar n-avem cum au ajuns oamenii aia langa noi, sau de ce tin atat la noi.
Da, omu' ala dur si rece chiar ma iubeste. Mult. Si fara sa aiba vreun motiv. S-a vazut, s-a simtit. Insa eu alerg ca-ntotdeauna dupa cai verzi pe pereti...de ce, ca nici asta nu inteleg.
Stiu, cam multe pentru o singura seara. Insa a fost o seara cu adevarat speciala, n-ar fi fost perfecta fara amanuntele astea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu