Intre copil si adult

"Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curând si va pleca de langa tine."

Crestem, ne maturizam si imbatranim. Toti. Insa unii sunt mai norocosi in prima faza, altii au mai multe sanse in ce-a de-a doua, restul nu-s chiar atat de norocosi. Si nu pot sa nu ma gandesc la citatul de mai sus (O. Paler) ori de cate ori vad un copil langa un adult. Nu-s eu omul cu mari inclinatii pentru copii, dar, cand iti pui degetul in palma unui bebelus, iar el se agata de tine cu degetelele lui micute, se naste un pod intre cele doua suflete. Puiul de om te vrea langa el si ti-o arata, asa cum poate. Ai fost, candva, la fel. Dar ai crescut, te-ai maturizat si apoi...ai imbatranit. Ii mai poti arata cuiva ca ai nevoie de el, asa cum face un copil ?

Tot Paler spune "Am ajuns pana la luna si inapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin". Trist. Trist, pentru ca uneori stam cu telefonul in mana si ne intrebam daca este bine sa sunam, desi ne dorim atat sa-l auzim pe celalalt. Ne oprim in fata usii si ne intrebam daca este bine sa intram, desi am vrea sa-l vedem pe cel dinauntru. Ne punem intrebari si construim scenarii peste scenarii, creeindu-ne singuri temeri.

Trist, pentru ca ne nastem cu capacitatea de a ne exprima sentimentele, insa crestem...si invatam ca nu este bine. Nu e bine sa plangi sau sa spui ca te doare. Ganditi-va la exemplul clasic, in care un copil se da in leagan si cade. Plange, parintele vine si ii mai administreaza o lovitura. Oare cum ar fi daca cei doi ar face schimb de roluri ?

Am fost mereu genul de copil alintat. Apogeul il ating cand sunt bolnava sau ma doare cvea. Vrei sa ma vezi mancand? Tragedie, pana nu faci "avionasul" cu mancarea, nici gand  Nu, nu alintat de altii, ci genul care se alinta cand stie ca celalalt i-ar permite. Ce e trist in asta? Ca ma uit si vad ca am limite. Nu ma atingi, ca raman fara cuvinte. Nu-mi zici ceva care m-ar putea atinge, ca iar raman fara cuvinte. Nu ma lauzi si nu ma feliciti ca...mda, imi pierd cuvintele. Si nu care cumva sa-mi zici ca mai si tii la mine, ca ai sa vezi cum ma sufoc. Trist. In schimb, contrazice-ma doar, sa vezi cate cuvinte am de regula la mine.