Suna clopotelul, toti copii merg cuminti la ore, profesorii sunt din nou in elementul lor iar catalogul face inca o data furori. Nu, nu m-am apucat sa fac glume proaste la adresa elevilor.
Maine este prima zi de scoala. Presimt ca va fi un an frumos, cam ultimul de "haiducie". Daca stau sa ma gandesc mai bine....nu, asta presimteam in urma cu 3 luni, la inceputul vacantei. Acum presimt doar ca va fi o tragedie de moment si o comedie dupa trecerea timpului, un preafrumos bluf. Detaliind ideea, acum 3 luni totul era senin si frumos, un optimism iesit din tipar, o fericire care-mi dadea aripi, o stare de impacare interioara care-mi punea pe fata un zambet pana la urechi. Nu s-a schimbat nimic, doar au trecut 3 luni, iar scoala nu mai pare atat de atractiva, frumoasa si plina de posibilitati acum. Parca doar am clipit si a trecut timpul, ieri eram in iunie si abia asteptam sa vina septembrie, azi suntem in septembrie si as vrea atat de mult sa fac un salt pana-n iunie. Lunile astea mi-au fugit de sub picioare, habar n-am unde au disparut atat de repede. Mi se pare haios cum trecerea timpului imi afecteaza hotararea, optimismul, speranta si tot ce mai am eu prin arsenal.
Incerc sa-mi explic starea de asteptare continua si vreau sa cred ca nu scoala o astept. Incerc sa-mi explic curiozitatea care ma macina si mi se pare absurd ca propria persoana sa-mi starneasca....curiozitate. Cat de putin se poate cunoaste cineva, ca sa se faca singur curios ?! Intrebari, indoieli, nehotarare, toate ca un prolog. 5 cuvinte nu or sa schimbe cu nimic cursul lucrurilor, pentru ca nu exista "inapoi". Insa ma mir de fiecare data de puterea timpului. Tic-tac, iti mai schimbi o idee, fara nici un factor extern. Dar... de ce ?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu