Admir

Post pe care ma chinui sa-l scriu de mult. Post pentru care am nevoie de o gramada mare-mare de batiste. 

Campania avon125 isi propune sa premieze 125 de femei deosebite, care au schimbat viata celor de langa. Nu voi participa, dar placerea de a scrie ma face sa-mi storc creierul (si inima) pentru postul asta. Campania celor de la avon m-a facut sa-mi amintesc ca am persoane langa mine in fata carora nici nu merit sa ridic capul, nici nu se pune problema sa ma mai si plang de ceva. Si stiu ca traiesc intr-un fel de Rai pe langa ei, da.

Despre oameni curajosi, oameni despre care pot zice cu adevarat 'ii admir'.  Si azi ma asez comod si incep sa povestec despre omul care mi-a dat viata.

Admir faptul ca s-a luat la tranta cu prejudecatile celorlalti  si a mers pe drumul ei atunci cand l-a intalnit pe cel care avea sa-i devina sot. Ca s-a casatorit cu cineva de care o desparteau multi ani, o religie si  o nationalitate, intr-o perioada a comunismului cand asta nu era o idee prea buna. Pentru simplul fapt ca...iubea.

Admir decizia pe care a luat-o cand a aflat ca nu poate da nastere unui copil : sa infieze. S-a luptat mult cu sistemul, dar a reusit, intr-un final. Si a facut-o cand nimeni nu era de acord...

Admir timpul investit in acel copil, grija cu care l-a crescut si l-a pus pe picioare. S-a certat cu toata lumea pentru copilul ala, a sacrificat tot ce avea. Si a reusit sa scoata din el un copil frumos, sanatos si plin de viata.

Admir faptul ca nu si-a pierdut capul cand a aflat ca este insarcinata, desi, teoretic, era imposibil. Si faptul ca s-a uitat urat la medic cand acesta a sfatuit-o sa avorteze, pentru ca aveau sanse moara amandoi. A ales sa nasca, la o varsta la care o sarcina nu reprezenta o idee buna...

Admir si nu voi uita niciodata faptul ca si-a riscat viata ca sa nasca un copil. Dar uite ca a trecut si peste asta, cu tot cu mine. Atunci cand medicul i-a propus sa lase copilul la maternitate, pentru ca nu are sanse sa se vindece prea curand si nu va putea avea grija de el, a raspuns cu un 'NU' hotarat. 

Admir blandetea, calmul si frumusetea interioara pe care a avut-o. Admir fermitatea de care a dat dovada cand a vrut ceva, hotararea  cu care si-a urmat drumul si a suportat orice pentru cei doi copii. Admir faptul ca a crezut in continuare in cel cu care se casatorise, cand el nu a facut altceva decat sa-i faca viata un Iad. Admir puterea de a ierta, clasa si demnitatea cu care a trecut peste orice cearta. 

 Admir faptul ca si-a pastrat principiile si caracterul si in lux, si in mizerie. Iar caderea din primul mediu in cel de-al doilea nu a facut decat sa o motiveze. Admir faptul ca a muncit 24/7 pentru a le oferi copiilor ce au nevoie, reusind sa fie si mama 25 din 24.

Admir faptul ca, desi si-a trait ultimii ani printre certuri, grija zilei de mine si boala, a avut puterea sa zambeasca ori de cate ori ne vedea.  Si....sa ierte. 

Stiu ca, ori de cate ori am o zi la finalul careia simt ca nu stiu incotro sa o iau, ma prabusesc in pat si pierd notiunea timpului, ma priveste de undeva, de sus, vede dincolo de superficialitatea mea si ma trimite la oamenii care ma pot pune pe picioare. Oameni in care reusesc sa vad o mica bucatica din ea, oameni pe care tot ea mi-i scoate in cale.

Si, oricat de greu a dus-o, stiu ca n-ar fi vrut sa plece :)