Avem tendinta de a da uitarii situatiile jenante din viata noastra. Ok, poate e amuzant, poate ne amuzam pe seama noastra un timp, dar nu e genul de lucru care tine la nesfarsit. Am avut azi ocazia sa-mi reamintesc fiecare "comedie tragica" din viata mea, chit ca m-am inrosit pana-n varful urechilor.
Se amenajase de curand un nou loc de joaca pentru copii. Eu, copil fiind (15 anisori, copchil de-a dreptul) descoperisem rapid atractia parcului: o invartitoare excelenta.
Din moment ce parcul se afla in zona unei persoane extrem de importante pentru mine, devenise oarecum atractiv. Eh...si faceam o plimbare prin zona cu o buna prietena. Topai direct in invartitoare si o rog pe amica sa ma ajute cu ceva avant. Ma ajuta, si ma invart draceste minute in sir (da, pe mine m-ai putea supune usor unui test pentru astronauti, nici n-as clipi. Da' ia incearca sa-mi arati o musca decedata, sa vezi cum pic...).
Ei bine, si ma invarteam cu spor, puteam sa stau acolo tot restul zilei, asa de bine ma simteam. Deodata, apare exact persoana apreciata.Se freaca la ochi, sa se convinga ca eu sunt dementa care se invarte in halul ala intr-un leagan pentru copii, si ma striga. Rog amica sa opreasca mecanismul, ne chinuim un timp pana reusim si dau sa cobor. Prietena imi zice, disperata "Mah, nu poti sa te dai jos asa...". "E, de ce sa nu pot???".
Ok, se invartea pamantul cu mine mai rau ca spirala unui hipnotizator, dar am avut un curaj (de) nebun sa ma dau jos. In secunda doi, imi blestemam ideea. Deci n-as fi reusit sa stau dreapta nici daca ma lipeai de asfalt. Ma impleticesc cu talent, imi revin, o iau spre om, cotesc brusc la stanga, iau din plin un caine care se uita cu repros la mine - ceva in genul "betiv afurisit" - si incerc sa-mi pastrez echilibrul tinandu-ma de un gard. Imi zic "mai rau nu se poate" si pornesc din nou spre om, pe 7 carari. Ajung in dreptul ei, dar deja vedeam prin ea. Ma straduiesc sa-mi pastrez privirea dreapta, da' pana si ochii mi se invarteau in cap, pe langa blocurile, parcul si asfaltul care-mi fugea de sub picioare. Femeia, prea draguta ca sa rada, se abtine cu greu si ma intreaba daca ma simt bine. Amica deja se tine cu mana de burta de ras.
Dau sa raspund ca da, ma simt excelent, cand reusesc sa ma impiedic de ceva (tind sa cred ca de propriul picior, ca era plat ca-n palma in jurul meu) si trag o busitura de mi se zguduie creierul. Ma apuc de gard cu ambele maini, pe jos fiind, si zic "aoleu, o sa cad....".
Bine, n-aveai cum sa nu razi. Si au ras amandoua minute in sir, imi revenisem eu din ameteala si ele inca nu-si puteau stapani rasetele. Logic, am ras si eu fix 3 secunde, dupa care am preferat sa dau uitarii intamplarea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu