1 februarie 2012

Indiferenta

O stiu, o cunosc de ceva vreme.  Am vazut-o sub multe forme, in multe situatii, la multi oameni. Daca m-a atins, m-a lasat rece. La indiferenta se raspunde cu indiferenta, intr'adevar. In general, imi iese. Cand nu-mi pasa, pai chiar nu-mi pasa, si nimic nu ma poate muta din loc. 
Ca oamenii mai pleaca din viata noastra si cateodata n-avem ce sa facem, a fost cam prima lectie serioasa pe care am invatat-o. Inainte chiar sa-nvat ca nu exista Mos Craciun.
Deci avem doua concluzii : la indiferenta se raspunde cu indiferenta si oamenii mai pleaca, asta e, n-ai ce-i face. Simplu.    

Dar mai exista si situatia in care stii ca persoana la care tii e undeva, acolo, si nu ai certitudinea ca ii pasa, sau macar ca nu-i mai pasa. Nu stii daca a plecat si asta a fost, sau daca s-ar intoarce, insa ar fi cazul sa misti si tu ceva. Sa n-ai habar unde te exact te afli este cam...cam auch, stai, ca doare ? Ei bine...fii indiferent si acum, daca mai poti. Nu merge, nu ? Suntem oameni, modificam principiile in functie de situatia in care ne aflam, in functie de persoana despre care este vorba, in functie de cum vedem noi, din interior. Din exterior se vede prea limpede, fara scuze, justificari si zeci de motive.

Sa-ti fie teama inseamna sa-ti lipseasca curajul ? Si totusi, ne este atat de teama de cei dragi, ca-i putem pierde in cateva secunde (nu-i cliseu, increderea se poate spulbera mai repede decat clipesti - proprie experienta).
Hei, hei, opriti planeta, eu cobor aici. Am ametit. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu